viole(n)t.

[Esprit condensé, pulverisé, subtilé, par toutes les larmes.]

era ora X dimineaţa. de multă vreme nu mă mai trezisem atât de devreme.
ceaţă afară, ceaţă în cana de cafea. ceaţă în minte şi suflet. - de cea din faţa mea îmi aminteam. cea de-afară îmi rămânea încă confuză, bine-ascunsă într-un colţ al minţii. cea din interior, omniprezentă.

aburii fierbinţi din cană se prelingeau de-a lungul camerei până la geam, unindu-se cu aburii reci şi înţepători ai dimineţii ăleia triste. se contopeau. complotau. puneau la cale să mă învăluie şi să îmi pătrundă în cutia craniană îmbrăţişându-se mortal, într-un proces ireversibil, cu cea din interioru-mi. plănuiau să îmi smulgă coloana vertebrală lăsându-mă doar o masă inertă de carne perisabilă şi oase bolnave.
- asta e pedeapsa pentru uitare, ignoranţă, ipocrizie şi răutate. - poftim? - nu striga după ajutor. esti singură... singură... singură... singură...

ceaţa densă şi aproape palpabilă nici nu îmi lăsa loc pentru mişcările regulate insipă-expiră ale toracelui. anulase totul în cale. raţiune şi simţire. lăsase loc doar deşertăciunii. căci totul e deşertăciune. pictase în culori gri fericirea şi în viole(n)t nefericirea. mă aflam într-un tablou gazos luminat de farul nevăzut al decadenţei şi îmi aminteam doar că eram o masă amorfă de carne, care nu putea să strige după ajutor. că eram singură şi nefericită.
singură, singură, singură...
dar o meritam.